#19 Final de an – Încheiere de cercuri
Firescul vieții este că tot ce începe are un final.
📖 Înțelepciunea Vieții
Aceasta este ultima postare din anul 2024. Încep prin a-ți mulțumi că ești alături de mine de la începutul acestei călătorii prin Newsletter-ul săptămânal. Anul acesta am descoperit împreună o nouă modalitate de conexiune, în care putem să împărtășim cuvinte vindecătoare, iar eu sunt profund recunoscătoare pentru asta.
Postările săptămânale reflectă pasiunea mea pentru scris și povestit, iar sprijinul tău în acest demers mă onorează. Le mulțumesc în mod special abonaților Premium, cei care mă susțin direct și beneficiază acum de un acces special la Arhiva de Sfaturi Vindecătoare, organizată pentru a putea fi consultată oricând cu ușurință. Poți ajunge la arhiva cu un click 👉 aici și o vei găsi mereu la sfârșitul fiecărei ediții de Newsletter, pentru un acces rapid și convenabil.
Poți deveni abonat Premium apăsând butonul de mai jos și beneficia de o reducere de 30% pentru 12 luni, valabilă până la 1 ianuarie 2025.
În acest ultim număr, vreau să „închid un cerc” revenind la un subiect explorat anterior: relația cu mama. Dacă dorești, poți reciti articolul anterior 👉 aici. Câteva cititoare, printre care Alina și Mădălina, mi-au scris pentru a-mi cere să detaliez anumite aspecte. Vă mulțumesc pentru mesajele voastre și pentru curajul de a vă împărtăși experiențele!
Personal, am petrecut peste 20 de ani încercând să înțeleg natura emoțiilor adânc depozitate în corpul meu. Emoții care, deși nu îmi aparțin, sunt prezente în mine și izbucnesc pe neașteptate, copleșindu-mă cu intensitatea lor.
Prin studii și practică de ani de zile, am reușit să găsesc câteva răspunsuri.
De Sărbători, mi-aș fi dorit să abordez un subiect mai festiv, dar am descoperit că adevărata lumină se află în cele mai adânci umbre. Așadar, fiind în preajma Crăciunului și Revelionului, te invit să explorăm împreună tenebrele emoțiilor.
Relația mamă – copil și apariția furiei
Filmele americane ne prezintă imagini înduioșătoare cu femei care nasc (mai rapid sau mai greu) și care își iau copilul în brațe, știind instantaneu ce au de făcut. Mesajul implicit? Orice femeie știe să fie mamă, pentru că ADN-ul ei este deja programat cu toate informațiile necesare. Ca și cum, peste noapte, s-ar aprinde un bec al super-puterii: ”mămicia”.
Începând cu experiența mea personală și continuând cu observațiile din cabinet, realitatea arată altfel. La naștere, apar două făpturi neputincioase:
Un copil, complet dependent fizic de adulții din jurul lui, mai ales de mamă. Comunică doar prin plâns când ceva nu-i convine și se conectează prin miros și atingere. Creșterea sa este foarte lentă și durează ani de zile, iar procesul de a deveni independent și capabil să trăiască singur pe lume durează între 18 și 30 de ani.
Trăirea sa principală? Neputința.
Emoția sa cea mai intensă? Frica.
O mamă, definită ca o femeie care a stat nouă luni de zile cu o entitate în interiorul corpului ei, trecând prin stări ciudate, trăiri neobișnuite, pofte stranii și o creștere corporală uneori considerabilă. După naștere, se trezește cu o făptură în brațe, 100% dependentă de ea, care nu o mai lasă să meargă la baie, să facă duș, să doarmă sau să mănânce normal. I se pare delicată, fragilă, vulnerabilă și trăiește teama de a nu-i face rău.
Trăirea sa principală? Neputința.
Emoția sa cea mai intensă? Frica.
Ce se întâmplă atunci când două ființe neputincioase și înfricoșate se întâlnesc?
Rezultă o mare confuzie. Haos emoțional complet. Mama este speriată, iar copilul îi simte frica și nesiguranța, reacționând la rândul lui.
Plânsul devine limbajul universal al acestui moment.
Iar medicul poate pune diagnosticul de „depresie post-natală.”
Din fericire, un diagnostic medical și sprijinul științei oferă o explicație și protecție, altfel atât mama, cât și cei din jur ar putea crede că „și-a pierdut mințile.”
De fapt, în ultimele șase luni de sarcină și primele șase luni de alăptare, creierul unei femei suferă transformări semnificative, reducându-se cu 25% din capacitățile sale obișnuite, în special în zona lobului frontal (responsabilă de logică, rațiune și concentrare).
Aceasta înseamnă că, odată devenită mamă, femeia poate părea mai uitucă, mai confuză sau mai copleșită.
Iar oboseala, lipsa somnului, alimentația inadecvată și schimbările drastice din viața ei amplifică această stare.
Pentru unele femei, este nevoie de 3-4 ani pentru a-și reveni complet.
Aceștia sunt, însă, primii ani în care copilul își formează baza emoțională, fundația prin care va percepe lumea.
Ce se întâmplă în primii 3-4 ani din viața copilului?
Dacă este lăsat la bunici sau în grija altcuiva, copilul nu mai simte mirosul mamei, ceea ce îi poate crea un sentiment profund de abandon. Fără să înțeleagă ce se întâmplă, se simte părăsit.
În timp, poate deveni fie introvertit și timid, fie extravertit și agresiv.
Indiferent de reacția sa, copilul este înfricoșat că nu este cu mama lui și, în același timp, furios pentru că a fost lăsat singur.
Dacă rămâne cu mama, dar ea este copleșită de propriile ei trăiri, poate căuta refugiu în diverse activități casnice: gătit, curățenie excesivă, spălat sau călcat rufe, încercând astfel să-și regăsească un oarecare control. Orice, doar să evite confruntarea, datorită copilului, cu propria sa neputință.
În ambele cazuri, copilul simte lipsa conexiunii reale cu mama – fie prin absență fizică, fie prin absență emoțională.
Rădăcinile furiei din copilărie
Rădăcinile furiei pe care o resimțim și trăim întreaga viață se află în aceste prime experiențe de abandon din copilărie. Femeia nu poate face altfel.
Slăbiciunea fizică de după naștere, transformările profunde ale corpului și vieții sale, după apariția copilului (sau copiilor), presiunea uriașă a socialului care o solicită ca forță de muncă – toți acești factori sunt copleșitori. Femeile rezistă extraordinar la un proces complicat și dificil: creșterea îndelungată a unui pui de om neajutorat și dependent.
Senzația este de copleșire. De prea mult. Iar reacția interioară este, de la început, de frică și angoasă – frica de a nu face față, de a nu menține copilul în viață.
Frica duce la senzații de nemulțumire.
Nemulțumirea se transformă în iritare.
Iritarea se transformă în nervozitate.
Nervozitatea se transformă în furie.
Furia se transformă în agresivitate.
Agresivitatea naște violență. Multă violență, în toate formele sale: verbală, emoțională, și uneori fizică.
Cine simte furia?
Ambii – atât copilul, cât și mama. Li se dă o sarcină grea de îndeplinit, cu foarte puține resurse și fără sprijin emoțional adecvat.
Nu există vreo carte sau vreun manual de creștere a copiilor care să explice rădăcinile furiei, adânc imprimate încă de la începuturile vieții.
Mădălina, care a comentat la postarea despre Mama, spunea că ar avea 1000 de întrebări pentru mama sa. Dacă ar fi chiar mai multe, răspunsul universal pe care l-ar da orice mamă, indiferent de moment sau context, ar fi acesta: „Atât am știut și am putut atunci, cu ce știam și ce energie aveam”.
Furia apare pentru că viața umană are o anumită structură și evoluție. Modul în care este organizată societatea și viața umană, încă de la început, produce mulți copii furioși.
Ce facem cu furia?
Discuția cu mama, față în față, cu reproșuri și învinuiri, este inutilă. O îndurerează pe femeia care a crescut copilul așa cum a știut mai bine.
Dacă sunteți adulți acum, Alina și Mădălina, și tu, cel care citești materialul în acest moment, înseamnă că mama și-a făcut treaba: te-a menținut în viață până când ai ajuns suficient de mare și matur să-ți soluționezi singur dificultățile interioare și emoționale.
Un lucru este clar: ai nevoie să eliberezi furia. Vorbind, descărcând, eliberând corpul de tensiunea acumulată. Există multe tehnici pentru asta, există terapeuți, există strategii și multe soluții disponibile. Fiecare om își poate găsi propria cale, pentru eliberare, ușurare, descărcare: de la psihoterapie, la constelații familiale, de la șamanism la fitoterapie și homeopatie, de la lucrul în programe precum Detox sufletesc a lui Paul Avram Tukaram la tabere tip retreat, cu grupuri dedicate de participanți.
În rubrica Sfaturi vindecătoare, îți ofer câteva exemple de exerciții, tehnici și remedii ce-ți pot fi de folos. Este rubrica disponibilă doar pentru abonații Premium.
Furia nu este un inamic. Este un mesager al emoțiilor înmagazinate, care așteaptă să fie recunoscute, înțelese și procesate. Cel mai mare pas este observarea poveștilor minții. Observă condiționările sociale care te mențin în roluri rigide și permite-ți să redescoperi libertatea de a fi tu însăți.
Diferența dintre povești și realitate
Viața văzută în filme, discutată în nesfârșite conversații online cu specialiști de toate felurile, citită în cărți și analizată la mese printre pahare de vin, feluri de mâncare și replici filozofice, este una. Viața trăită zi de zi, ceas de ceas, cu emoții intense, într-un corp supus instabilităților hormonale care pot declanșa oricând reacții fizice sau comportamentale, este cu totul alta.
Așteptările mentale și iluziile pe care fiecare ni le construim despre cum ar trebui să fie viața noastră sau a celor din jur sunt numeroase. Dezamăgirile ne dezvăluie însă naivitatea, mai ales când vine vorba despre realitatea vieții pe care o trăim.
Viața este așa cum este. Vine cum vine. Componentele grele, întunecate și dificile sunt la fel de numeroase ca cele luminoase și frumoase. Ne-ar plăcea să fie doar bună, doar frumoasă. Specialiștii și aplicațiile online par să ne încurajeze să credem asta – să ne concentrăm doar pe fericire. Doar fericire. Să vedem doar partea pozitivă, doar binele.
Dar dacă ar funcționa, de ce atât de mulți dintre noi rămân în stări de agitație interioară, neliniște și furie?
Viața este ca iarna de Sărbători: frig, mult întuneric, vânturi imprevizibile, hrană puțină și de calitate scăzută. Energiile sunt turbulente, iar melancolia și tristețea plutesc în aer. Mama Pământ intră în repaus la Solstițiul de iarnă, hibernează și retrage cu ea zvâcul vital al lumii vegetale și animale. Noi oamenii, rămânem singuri, părăsiți în întuneric. Abandonați din nou, de Mama cea Mare, retrăind inconștient abandonul din primele momente ale copilăriei.
Pentru a face față acestei frici profunde, angoasei și anxietății, tristeții și melancoliei, frustrării și furiei, aprindem luminițe, creăm decorații, cântăm melodii vesele și inventăm personaje magice care ne asigură: „Totul este în regulă, mama a plecat doar pentru puțin timp și se va întoarce curând.” Deseori recurgem la alcool, mâncare în exces, dulciuri, carne sau divertisment fără măsură pentru a amorți frica și tristețea.
Copiii care au trăit senzația de abandon în copilărie, dar nu au avut ocazia să o proceseze, să o înțeleagă, ajung ca adulți să o retrăiască, de multe ori inconștient. Se întâmplă fie la final de an, în perioada Sărbătorilor de iarnă, sau de fiecare dată când se termină ceva: o slujbă, o relație, un capitol al vieții.
Năpârlirea trecutului
Dragele mele Alina și Mădălina, acest mesaj este pentru voi, inspirat de voi.
Trecutul nu este altceva decât o poveste pe care ne-o repetăm în minte, din nou și din nou, până ajungem să o considerăm realitate. Este o explicație pe care o dăm unor senzații și trăiri intense din copilărie – experiențe ce ne-au copleșit la momentul respectiv și n-am știut ce să facem cu ele. Corpul le-a depozitat sub formă de tensiune și încordare.
Finalul acestui an 2024 ne oferă o oportunitate rară: să renunțăm la povestea trecutului, la fel cum șarpele își schimbă pielea sau crabii carapacea, când acestea devin prea strâmte.
Povestea trecutului, încărcată de emoții din copilărie, este acum mică și inconfortabilă – ca o haină veche care nu ne mai încape.
De-a lungul vieții, ne-am străduit să fim mai buni, să învățăm, să acumulăm cunoștințe și să devenim părinți mai răbdători. Dacă apar emoții intense sunt exact acele emoții de care am fugit în copilărie. Ele sunt cele care acum ne amintesc că este timpul să schimbăm „hainele” trecutului.
Te invit să facem acest pas împreună, să lăsăm în urmă ce aparține trecutului, păstrând doar lecțiile și împuternicirea care ne ajută să ne construim viața diferit. Tot ce moștenim din trecut are un sens.
Furia rămâne. Ea ne amintește momentele în care nu suntem onești cu noi înșine, când ignorăm vocea sufletului nostru sau când nu folosim creativitatea și imaginația pentru a găsi soluții noi, ci ne bazăm pe vechile tipare învățate în copilărie.
Frica rămâne. Ea ne reamintește să fim precauți, vigilenți și să nu mai permitem să ni se încalce limitele, de dragul altora.
Tristețea rămâne. Ea ne arată de câte ori ne sacrificăm inutil, urmărind idei care nu ne aduc beneficii reale.
Emoțiile sunt și vor fi parte din noi. Furia, frica, tristețea te vor însoți o vreme, Alina. Dar vei descoperi, în timp, că ele sunt doar energii – intense, dinamice, uneori copleșitoare, dar doar energii (ca vântul și ploaia).
Știi cum au folosit oamenii forța vântului? Au construit moriști de vânt și apoi turbine eoliene. Folosește-ți imaginația și creează o „eoliană” personală, propulsată de forța furiei tale. Transform-o în ambiție și fermitate – resursele care te pot ajuta să mergi înainte.
Trecutul are o forță extraordinară. Analizând arhiva postărilor din ultimele patru luni, am explorat împreună teme precum sănătatea femeii, nașterea unei mame, adaptarea la colectivitate, menținerea identității, respirația, articulațiile, longevitatea, tiroida, durerile de cap și detoxifierea regenerativă. De la Echinocțiul de toamnă până la Solstițiul de iarnă, am parcurs acest drum împreună. Da, sunt multe povești – și fiecare contează.
Furia face parte din tine, Alina. Însă înveți să o stăpânești și să o transformi într-o energie care te susține. Tot ce se întâmplă în viață are un sens profund.
Îți las bucuria de a descoperi singură instrumentele care ți se potrivesc. Oricât de greu ar părea, acest drum se parcurge singur. Și tu ești deja foarte departe, aproape de linia de sosire.
Îți mulțumesc că îmi oferi ocazia să fiu ghidul tău din umbră, cu gânduri bune, scrieri și sprijin din inimă.
🔑 Comori Ascunse
O viață întreagă ne căutăm pe noi înșine, căutăm esența cu care venim pe pământ. O avem în copilărie, dar apoi o acoperim cu straturi de emoții și mecanisme de compensare.
„Cine sau ce sunt eu?” rămâne căutarea de-o viață. Când te regăsești pe tine, ești din nou întreg, așa cum te știi de când ai început să respiri în acest corp fizic. Căutarea se oprește. O etapă se finalizează.
Dacă ești în căutarea unor daruri inspiraționale pentru tine sau pentru cei dragi, îți recomand:
🎁 Misiunea – o lectură potrivită pentru introspecție, despre descoperirea sensului vieții. Disponibil aici.
🎁 Momentul potrivit – explorarea sincronicității și a momentelor care ne schimbă viața. Găsești cartea aici.
🎁 Pur și simplu, vindecare – un ghid simplu și profund pentru procesul de vindecare. Disponibil în varianta ebook aici sau varianta tipărită aici.
În afară de cărțile deja apărute sunt în lucru cu două cărți noi, pregătite pentru lansare în anul 2025.
Aceste cărți vor fi prezentate alături de webinarii speciale. Vei afla mai multe detalii pe site-ul nostru. Te invit să vizitezi site-ul și să descoperi frumusețea designului și a produselor oferite.
🎁 Acceptarea: Lasă lucrurile așa cum sunt
🎁 Viața ca o senzație
Acest sfârșit de an este o ocazie minunată de introspecție și regăsire. Descoperă bucuria interioară și împărtășește această lumină cu cei dragi! Sărbătorește fiecare etapă a călătoriei tale!
✨ Recomandări de Suflet
Dacă n-ai văzut filmul Disney Pixar – Soul – îți recomand să-l vezi la finalul acestui an 2024.
Am ascultat muzică de Sărbători și am găsit câteva piese care sunt perfecte pentru dans și pentru a declanșa starea de bine. Uite selecția mea:
⭐️ You make it feel like Christmas – Gwen Stefani și Blake Shelton
⭐️ I wish you love this Christmas – Haley and Michaels
⭐️ Run Run Rudolf – Kelly Clarkson
Să ne bucurăm împreună de acest final de an și să ne simțim cât mai bine!
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Medic cu Experiență to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.