#44 Sănătatea relației cu banii
Când îți schimbi povestea despre bani, se deschide fluxul energiei abundenței
🎉 Surpriza verii: Sănătatea relației cu banii
Vara vine cu energia expansivă și plină de avânt a căldurii și luminii. Corpul fizic adoră să stea în aer liber, să se miște, să se plimbe și să fie activ. Pentru a-și putea împlini aceste nevoi, este nevoie și de susținere în plan socio-economic, printr-un flux financiar stabil și continuu. Cu alte cuvinte, călătoriile, hobby-urile și pasiunile au nevoie de susținere materială și de conexiune socială.
Fluxul banilor este o parte esențială din energia lumii în care trăim. Când am studiat fluxul sanguin în corpul uman și am observat cum hematiile sunt transportate prin vasele de sânge, asemenea unor fișicuri de bani, am realizat că există o paralelă clară între cele două sisteme. Sângele oferă celulelor oxigen și nutrienți, le susține viața și activitatea. La fel, banii ne oferă acces la hrană, haine, adăpost și relații semnificative care contribuie la starea noastră de echilibru interior și exterior.
Pornind de la această paralelă, am început să studiez mai profund implicațiile relației cu banii. Descoperind cartea Psihologia banilor a lui Morgan Housel, am găsit o conexiune esențială: gândurile și poveștile noastre. Atât corpul uman, cât și societatea funcționează în baza unor povești. Modul în care îmi spun povestea despre corp sau despre bani influențează deciziile și acțiunile mele de zi cu zi.
Îți propun, așadar, povestea acestei veri: un program intensiv, dar eficient, despre bani. Despre fluxul banilor și relația noastră cu abundența. Sunt medic și mă ocup de sănătatea corpului prin dietă și detoxifiere, iar în timp am descoperit că și psihologia, povestea minții, este o parte esențială din vindecare. Banii sunt un subiect sensibil pentru mulți dintre cei cu care lucrez, dar și pentru mine au fost o temă importantă, până am înțeles cum funcționează fluxul lor și l-am integrat în restul fluxurilor vieții.
Există multe programe despre bani, create de economiști sau specialiști în finanțe și management. Acest program vine dintr-o altă direcție: este creat de un medic, iar legăturile dintre bani, sănătate și corpul uman sunt gândite într-un mod unic, diferit de abordările clasice.
Îți mulțumesc că ai încredere în proiectul acestei veri și că alegi să îl testezi alături de alte persoane curajoase. Poate fi începutul unei noi povești în relația ta cu banii.
Invitație pentru tine
Te invit să explorezi psihologia banilor într-un program structurat special pentru această perioadă a anului: cu teme clare, informație succintă, perioade scurte de lectură și varianta audio disponibilă pentru fiecare capitol din carte.
O tabletă sau un telefon, o pereche de căști și 15–20 de minute pe zi sunt tot ce ai nevoie pentru a te familiariza cu temele propuse.
Titlurile capitolelor sunt atent alese și foarte semnificative. Repetarea lor zilnică contribuie la fixarea informației, astfel încât aceasta să rămână disponibilă atunci când ai de luat decizii importante.
Am păstrat în mod deliberat, pentru fiecare zi, titlul original al capitolului din cartea lui Morgan Housel, deoarece sunt formulate atât de clar și sugestiv, încât devin cârlige mentale ușor de reținut. Am adăugat comentarii personale și, acolo unde a fost cazul, completări relevante din experiența mea.
Întreaga structură a programului îmi aparține ca idee și a fost transpusă în această formă cu sprijinul echipei tehnice, Silvia și Bogdan, cei care mă ajută cu designul și integrarea informațiilor pe platforma online.
Care este scopul programului „Sănătatea relației cu banii”?
Să te ajute să identifici propriul tău comportament financiar și influența pe care banii o au asupra deciziilor tale zilnice.
Să descoperi blocajele sau dificultățile personale care afectează fluxul banilor în viața ta, așa cum este el prezent în acest moment.
Ce oferă programul?
✔️ 19 zile de conținut zilnic, publicat pe platforma online (3–5 minute de lectură)
✔️ Capitolul zilei în format audio, cu lectura și comentariile de dr. Sorina Soescu (15–20 minute/zi)
✔️Exercițiu scurt în fiecare zi, inclusiv completarea unui tabel comun (1–2 minute)
✔️ Completarea unui profil psihologic-financiar în ultima zi, cu identificarea tipologiei personale
✔️ 2 întâlniri live pe Zoom, la început și la finalul programului
Ce nu oferă programul?
❌ Instrumente de economisire sau planuri financiare
❌ Recomandări personalizate sau consultanță individuală
❌ Sfaturi tehnice sau strategii avansate de investiții
Care sunt punctele forte?
✔️ Claritate și structură simplă
✔️ Exerciții scurte, practice și ușor de integrat
✔️ Fișiere audio pentru ascultare zilnică
✔️ Posibilitatea de a compara răspunsurile proprii cu cele ale altor participanți
✔️ Chestionar original pentru evaluarea profilului psihologic-financiar
✔️ Acces la bonusuri și resurse suplimentare
✔️ Preț accesibil, cu reducere specială pentru abonații Premium (codul este mai jos, după rubrica Sfaturi vindecătoare)
Am învățat că adevărata cunoaștere vine din testare directă și experiențe trăite.
Pentru mine, acest program este și un exercițiu personal: o ieșire din zona de confort profesională și o explorare într-un domeniu nou, pe care îl pot înțelege cu instrumentele formate în timp.
Apreciez orice feedback, mă ajută să îmbunătățesc și să așez mai clar ofertele educaționale viitoare.
Mulțumesc celor care aleg să participe și să susțină acest proiect.
În rubrica Sfaturi vindecătoare voi publica titlurile celor 19 capitole și un fragment din primul capitol al cărții lui Morgan Housel.
🔑 Comori Ascunse
🎁 Pe 18 iulie ne revedem online la webinarul „Sugestii pentru concediu”, o întâlnire dedicată celor care se pregătesc să iasă din rutina zilnică și să pășească în vacanță. Orice plecare din zona de confort are nevoie de susținere fizică, emoțională și financiară. Vom descoperi împreună Trusa de vacanță cu remedii naturale, alături de idei simple și eficiente pentru a sprijini corpul și echilibrul interior în această perioadă.
🎁 Pentru cei care lucrează cu propria psihologie, îți reamintesc cele trei etape din trilogia de autocunoaștere:
Care este treaba mea – carte și caiet de lucru
Acceptarea – carte și caiet de lucru
Viața ca senzație – carte și caiet de lucru
Te invit să folosești aceste instrumente educaționale pentru a-ți susține eforturile și a-ți ușura procesul de auto-explorare.
Iar dacă dorești întreaga serie, găsești Pachetul complet "Pur și simplu… viață" în varianta:
📩 Contact – www.vassormi.ro | contact@vassormi.ro
Vassormi.ro este hub-ul educațional creat de Dr. Sorina Soescu, cu produse, programe și colaborări valoroase. Pentru întrebări legate de comenzi, cursuri sau newsletter, ne poți scrie oricând la contact@vassormi.ro.
📌 Ca să nu pierzi mesajele noastre:
Verifică folderul Spam și marchează emailurile ca „Nu este Spam”
Adaugă adresa noastră în lista ta de contacte
💖 Recomandări de Suflet
⭐️ Suplimentele de la Alchida Nature nu ar trebui să lipsească din trusa de călătorie, mai ales fiolele pentru somn (Somnifor) și cele pentru susținerea ficatului, aliați de încredere în orice drum lung.



